Psihologie explicată
Ce se întâmplă, de fapt, la prima ședință cu un psiholog?
Dacă te gândești la o programare, dar nu știi ce ar trebui să spui, cum începe discuția sau dacă trebuie să vii „pregătit”, articolul acesta este pentru tine.
Poate te gândești de ceva timp să vorbești cu un psiholog. Poate ai deschis pagina de contact, ai închis-o, ai revenit câteva zile mai târziu și tot nu ai trimis mesajul.
Nu pentru că nu ai avea ce spune. Uneori tocmai pentru că sunt prea multe de spus și nu știi de unde să începi.
Una dintre cele mai frecvente griji înainte de prima ședință este ideea că trebuie să vii pregătit: să știi exact care este problema, de când a început, ce ai încercat și ce rezultat vrei.
În realitate, nu trebuie să ai toate lucrurile acestea puse în ordine. Asta face parte din întâlnire.
„Și ce spun când ajung acolo?”
Poți începe exact de unde ești.
„Am început să am atacuri de panică.”
sau
„Nu știu exact ce se întâmplă cu mine, dar simt că nu mai pot continua în același ritm.”
Ambele sunt suficiente.
Nu mă aștept ca persoana din fața mea să își formuleze dificultatea ca într-un manual de psihologie. Mă interesează mai mult cum arată viața ta acum: ce s-a schimbat, ce se repetă, ce te obosește, ce ai încercat deja și ce te-a făcut să cauți sprijin tocmai în perioada aceasta.
De acolo putem începe să punem lucrurile în ordine.
Prima ședință nu este un interogatoriu
Există întrebări, bineînțeles. Dar scopul lor nu este să „treci un test”. Întreb pentru că am nevoie să înțeleg contextul.
Uneori ceea ce pare problema principală la început este legat de alte lucruri care devin vizibile abia pe parcurs. Cineva poate veni pentru că se simte foarte anxios la serviciu, iar în discuție apare faptul că de luni de zile doarme puțin, preia constant responsabilitățile altora și nu reușește să spună „nu”.
Altă persoană poate spune că problema este relația de cuplu și, treptat, observăm că același tip de dificultate apare și în alte relații importante.
Nu trebuie să povestești tot din prima
Prima ședință nu presupune să îmi spui toate lucrurile dureroase pe care le-ai trăit vreodată. Nici nu ar fi întotdeauna util.
Există lucruri despre care poți vorbi ușor și lucruri pentru care ai nevoie de mai mult timp până să simți că le poți pune în cuvinte. Ritmul contează.
Poți spune inclusiv: „Despre partea asta nu vreau să vorbesc încă.”
Pentru mine, asta este tot o informație importantă.
Ce încerc să înțeleg la început
În primele întâlniri mă interesează, de regulă, câteva lucruri: ce se întâmplă în prezent, când ai observat că dificultatea a devenit importantă, în ce contexte apare mai des, ce efect are asupra vieții tale și ce ai vrea să fie diferit.
La adulți, contextul și istoricul relevant se conturează adesea în mai multe întâlniri, nu într-o singură oră.
De aceea nu îmi place ideea că prima ședință trebuie să producă imediat o explicație definitivă.
Uneori pleci cu o direcție foarte clară. Alteori pleci cu câteva întrebări mai bune decât cele cu care ai venit. Și asta poate fi un început foarte bun.
„Dar dacă plâng?” Sau dacă se lasă liniște?
Dacă plângi, plângi. Nu este nevoie să îți ceri scuze. Și nici nu trebuie să plângi ca ședința să fie „serioasă”.
Unii oameni plâng mult. Alții vorbesc foarte calm despre lucruri extrem de dificile. Unii fac glume. Unii au nevoie de câteva întâlniri până să spună ceea ce îi preocupă cu adevărat.
Nu există o reacție corectă.
Se poate lăsa și liniște. Uneori ai nevoie de câteva secunde să găsești cuvintele. Uneori o întrebare atinge ceva la care nu te-ai gândit până atunci. Nu trebuie să umpli fiecare secundă.
Putem încetini. Putem reformula. Putem reveni.
„O să îmi spui ce trebuie să fac?”
Nu în sensul în care vii cu o problemă și primești o rețetă în cinci pași.
Pot exista recomandări concrete, exerciții, lucruri de observat sau strategii pe care le discutăm împreună. Dar consilierea psihologică nu înseamnă ca eu să iau deciziile în locul tău.
Mă interesează să înțelegi mai bine ce se întâmplă și să poți lua decizii mai informate pentru propria viață.
Uneori întrebarea importantă nu mai este „ce trebuie să fac?”, ci „de ce ajung mereu în punctul acesta?” sau „ce mă împiedică să fac ceea ce, teoretic, știu deja că ar fi bine pentru mine?”
Dacă este vorba despre copilul meu?
Prima întâlnire arată puțin diferit.
În lucrul cu copiii, încep de obicei prin a discuta și cu părintele. Am nevoie să înțeleg ce a observat adultul, ce se întâmplă acasă, la școală sau în alte contexte și ce schimbări au apărut.
Apoi este important să cunosc copilul dincolo de descrierea adulților despre el.
Un copil nu este doar „nu ascultă”, „este foarte agitat” sau „nu vorbește cu ceilalți”. Vreau să văd cum intră în contact, cum reacționează, ce îl interesează, ce îl frustrează, cum comunică și cum înțelege situațiile din jurul lui.
De aceea lucrul poate include joc, desen, povești, activități sau dialog, în funcție de vârstă și de copil.
Dacă vrei să citești mai mult despre asta
Am explicat separat cum lucrez în pagina Psiholog copii și cum poate arăta lucrul doar cu părintele în pagina Consiliere parentală.
Iar cu un adolescent?
Aici este important ca adolescentul să nu simtă că ședința este doar încă un loc în care adulții vorbesc despre el.
Lucrez în primul rând direct cu adolescentul. Părintele poate fi implicat atunci când situația o cere și în limitele cadrului pe care îl discutăm.
Confidențialitatea și rolul părintelui trebuie explicate clar de la început, nu lăsate la presupuneri.
Mai multe detalii sunt în pagina Psiholog adolescenți.
La final trebuie să decid dacă „continui”?
Nu există obligația de a continua doar pentru că ai venit la prima ședință.
La fel de important ca experiența și pregătirea psihologului este să poți lucra cu persoana respectivă.
Poți observa cum te-ai simțit în conversație. Dacă ai putut vorbi. Dacă întrebările au avut sens pentru tine. Dacă ai simțit că ceea ce spui este urmărit și înțeles, nu doar bifat.
Uneori este nevoie de mai mult de o întâlnire pentru a-ți forma o impresie. Dar relația de lucru contează.
Nu trebuie să aștepți să devină „destul de grav”
Mulți oameni ajung la psiholog după o perioadă lungă în care au încercat să gestioneze singuri lucrurile. Și uneori pot.
Problema apare când aceeași dificultate începe să ocupe tot mai mult loc: în relații, în somn, în muncă, în felul în care te vezi sau în energia pe care o ai zi de zi.
Nu există un prag universal după care „ai voie” să ceri ajutor. Poți veni și pentru că vrei să înțelegi ceva înainte să ajungă într-un punct foarte greu.
Dacă încă te întrebi dacă este momentul, poți citi și ghidul Când să mergi la psiholog?
Dacă nu știi ce să scrii în primul mesaj
Poate fi foarte simplu.
„Bună ziua. Aș vrea să întreb despre o programare pentru mine. În ultima perioadă mă confrunt cu multă anxietate și aș vrea să discut cu un psiholog.”
Sau, dacă este pentru copil:
„Bună ziua. Caut sprijin pentru copilul meu. Are 9 ani și în ultima perioadă am observat că îi este tot mai greu să meargă la școală.”
Atât. Nu ai nevoie să îmi trimiți povestea completă pe WhatsApp. Restul îl putem discuta în cadrul ședinței.
Dacă te gândești la o primă întâlnire
Poți începe de la ceea ce observi acum.
Sunt Antonia Larisa Giura, Psiholog Consilier, practicant autonom, atestat de liberă practică nr. 23938. Lucrez cu adulți, copii, adolescenți, părinți, cupluri și familii, în București, zona Tineretului, și online.
Nu trebuie să știi exact cum să numești ceea ce se întâmplă înainte să îmi scrii.
Site-ul și WhatsApp-ul nu reprezintă servicii de urgență. În caz de pericol imediat pentru tine sau pentru altă persoană, apelează 112.
